Voluntara SEV Veronica Brescianini, implicata in cadrul proiectului „A Step in Plus” (2014-3-RO01-KA105-013261) finantat prin programul Erasmus+ din Uniunea Europeana, ne ofera cateva cuvinte precioase despre experienta sa de voluntariat la Centrul de Zi Pinocchio. Cu acest articol Veronica a castigat locul III al concursului literar organizat din partea ONG-ului IBO Italia, organizatia sa de trimitere…
Un spațiu pentru a avea de unde alege
Se întâmplă frecvent să spal vasele și sa ma trezesc cu paharul curat fără a avea un loc liber în drenor. Restul sunt încă în chiuvetă, scot cestile deja uscate, il mai clatesc inca o data si în cele din urmă, il asez. Ma cert, ușor, pentru ca data viitoare sa-mi pot aminti sa eliberez din chiuveta înainte de a le aduna pe toate. Serviciul European de Voluntariat se dovedește a fi un moment pentru a genera diferite momente în viața mea: momente de gasire si de a te regasi, pentru a strânge și de a da drumul .
În aceste cinci luni am trăit frenezia sosirii grupurilor de voluntari și am amestecat tăcerea nopților lungi cu tête-à-tête-uri pe acest pământ românesc, care nu mai este atat de straina fata de mine. Astăzi plouă. După zile caniculare ploaia a revenit și a adus cu ea umezeala care se resimte pana în oase. Ploua. Si aici, fermierii așteaptă ploaia pentru ca este buna la agricultură, alimente.
Carolina este în fața mea și zâmbește, pune mâna pe tastatură și nu ridică ochii de pe ecran. Zâmbește din nou, încă râzând, în felul său atât de amuzant.Cauta activități de toamnă pentru a le oferi copiilor. Răspunde la știri cu uimire, ce încearcă să câștige dezorientare și să devină un aliat valoros în momentele în care, în cele din urmă și în mod inevitabil, va intrebati de ce v-ați decis sa acumulati această experiență dincolo de granițele țării tale, dincolo de limba materna, dincolo de imbratisarile prietenilor tăi, dincolo de tine. Uimirea ajută de multe ori.
Încerc să număra persoanele care au fost la Panciu, care au trăit în această casă. Îmi amintesc fețele mai bine decât de numele, se întorc mai intai emoțiile decat discutiile. Te antrenezi pentru a înțelege dincolo de cuvinte, meditezi asupra unui lucru dar nu reusesti sa-l intelegi deplin. Accept că acest lucru este așa, acordat cu sensul vieții noastre: pretind să înțeleag fiecare eveniment lasand loc pentru primire și încearc să-l stabilizez mai mult sau mai puțin cu toate circumstanțele aduse de el. Mă uit la viața, un amestec din toate limbile posibile. Comunicarea interumană nu este învățata, dacă nu este traita. Și traind împreună. Am intalnit oameni carora am să le spun „La revedere!” câteva săptămâni mai târziu, traind cu sentimentul ca nu o sa-i mai reintalnesc. Tocmai pentru acest motiv, i-am lăsat să-mi agite viața, cu multe intrebari. În a face loc pentru ei în această casă, care este un pic „totul sau nimic” , fac spațiu si pentru mine, contradicțiilor mele, temerilor și incertitudinilor mele. Fiind aici, la venirea și plecarea lor, începe să ia o amploare mai mare în cazul în care este nevoie sa se faciliteaze contactul cu realitatea Centrului Pinocchio, noilor voluntari. Cred că este necesar să se intre pe vârful degetelor, întotdeauna și pretutindeni.
Cat despre Carolina sper ca să pot fi, pentru ea, un ajutor discret în luarea primilor pași. Si prin ea incerc sa retraiesc un spirit proaspat de initiativa, fiind conștienta că al meu se ascunde și naufragiaza în valuri rutinei. Luni am dus-o la centrul educational, sau poate ea este cea care m-a insotit. A cerut informații cu privire la copii, ii spun numele lor și nimic mai mult, copii insasi se se prezinte, asa cum stiu ei sa o faca, fără influienta adultilor. Unul dintre ei are intotdeauna o pereche de pantofi cu un numar mai mare. Este echipat pentru viitor. Blugi sai sunt prinsi la nivelul taliei cu o curea ca un șiret alb. I-a scurtat înainte de a putea scoate garoul. Altuia degetele de la picioare ating pământul în întregime, pentru că sandale sunt acum prea mici. Intreaba daca li se poate da incaltaminte pe masura. Obținut permisiunea, rascolim în cutiile de carton sosite din Italia, pentru a gasi incaltaminte. El ii probeaza, eu il îmbrățișez și i-am dat un pupic pe fata, pe obraz și de neșters în inimă.
Afara, cel mai mic copil m-a rugat sa-i fac o poza în timp ce sare de pe perete, ca un ninja. I-am facut doua poze, mă întorc să vorbesc cu o altă persoană, dar mai vrea o poza și ma striga. Imi foloseste numele la ultima chemare, prescurtat: știm acum. Il privesc, încerc să mi-l imagineze peste câțiva ani si încerc să-i inteleg sentimentele, emoțiile lui de acum. Este atras de jocul Carolinei. Ii se apropie și mă uit mai mult de la distanță. Carolina încearca să învețe un copil cum să poziționeze mâinile pentru a servi la volei. Acum copilul din propria inițiativă le explica si celor mici cum sa faca. Observ și Carolina face la fel, două distanțe diferite, cu doi ochi diferiti, culturi diferite, dar cu emoții similare in inima.
Cred că educarea este un antranament la observarea, cauta modalitati de transmitere adaptate la oameni și la mediu, creeaza condiții pentru ca destinatarul sa știe, la rândul său, sa le transmita mai departe. Fantastic. Și vreau să vă mulțumesc pentru ca mi-ati oferit bogatia acestei limbi prin verbul „a invata”, care aici înseamnă atât de predare cat si învățare. Flori înfloreasc mai mult decât ne putem imagina. Și nu știi niciodată până la urmă care ce motivul nașterii lor. Venim aici ca voluntari pentru a asista la o acțiune, uneori necunoscuta noua, o acțiune care devine in timp un cadou, și luam parte la un act educativ care, aproape sigur, nu va vedea rezultate. Mă simt un pic mai în măsură să trăiasc vulnerabilitatea și să dau un sens vieții mele, în această lume pe care am primit-o și pe care am ajuta-o pentru a o transmite mai departe.
Am început să creez un spațiu în viața mea, pentru a re -deschide „experiența timpului „, să-i dau culoare. Zâmbesc acum cu Carolina. Culorile vibrante din ochii copiilor cunoscuti și prin culorile pastelate ale mâinilor voluntarilor a trecut placerea de da și a primi .
Și le-aș alege inca o data.
