Pe data de 4 aprilie 2016, s-a terminat stagiul SEV a voluntarei Carolina Salvador Robles. Proiectul a fost de 7 luni si a avut loc la Centrul Pinocchio. Carolina a fost implicată în proiectul „SMILE – Sport Meets Inclusion and Links-up Europe” (ref nr 2015-1-RO01-KA105-013970), finanțat prin programul european ERASMUS+; proiectul a fost derulat in colaborarea cu partenerul spaniol, asociatia COCAT.
Vrem să spunem la revedere lui Carolina în două moduri: în primul rând, printr-o imagine amuzanta, „Carolina stampilata”, ceea ce reprezintă faptul că Asociația Lumea lui Pinocchio este deja o parte din experiența și viața ei, dar, de asemenea, prin cuvintele ei. Acestea sunt cuvintele pe care a ales să scrie la sfârșitul experienței de voluntariat în Panciu. Multumim Carolina!!!
Nu sunt prea multi oameni care sa ma intrebe lucruri ca „despre ce e vorba in treaba asta in care te-ai bagat?” sau ” de ce Romania?”, si ma intreb pe mine insami „si de ce nu?”. Ideea de a fi voluntar pe termen lung vine in diferite momente din viata unui om: cauti o experienta exterioara dar nu stii exact ce vrei, ai nevoie de timp sa meditezi, vrei sa petreci cateva luni calatorind, sa inveti o alta limba, o alta cultura, poate este si un prieten care ti-a spus despre asta… Dar chestia este ca sunt multe lucruri care nu ti se spun sau la care nu te astepti.
In cazul meu, am avut posibilitatea de a participa la un proiect de sapte luni intr-un oras in sud-estul Romaniei. La inceput lucrurile nu erau foarte clare pentru mine, si nici nu stiam in ce ma bag (unde ma duc). Oricum, am realizat ca in momentul in care m-a decis sa ma implic fara prea multe asteptari, in aceasta calatorie, m-a ajutat sa fiu surprinsa de fiecare lucru mic.
Si… De ce? Eram atrasa de ideea sa fiu implicata intr-un proiect cu copii, intr-un centru de zi participand la activitati „nonformale” (un concept larg), lucru manual, jocuri, teatru, ajutor la teme, etc. Dar in schimb iau cu mine mai mult de atat. Am invatat o limba noua (cel putin macar un pic); am reusit sa cunosc o cultura diferita de a mea, astfel am descoperit ca nu suntem foarte diferiti; am trait alaturi de oameni extraordinari si da, am cunoscut de asemenea si momentele lor nu atat de bune; am invatat sa ofer o mana de ajutor acolo unde asociatia a avut nevoie de mine: am facut curatenie luna, am incercat sa invat cum sa tai lemne (fara succes), m-am ocupat de birocratie, am ajutat educatorii unde am putut, am facut de mancare, am reparat jucarii, intr-un fel am pregatit teme… si de asemenea am incercat sa-mi menegeriez propiul timp, am invatat cand trebuie sa ma opresc si cand pot da mai mult de la mine. M-am cunoscut mai bine, si de asemenea alte lucruri pe care le-am ignorat inainte.
Poti oferi o mana de ajutor oriunde, dar cel mai important lucru de care trebuie sa fii constient este sa fii sigur in ce tip de proiect vrei sa te implici: aria educationala, mediu, sa ajuti oamenii cu nevoi speciale, campuri culturale, etc. Al doilea lucru important este sa tii cont de aspectele pozitive pe care le poti oferi: daca stii lucru manual, studii tehnice, daca stii cum sa canti la vreun instrument… Personal, cel mai important aspect este motivatia ta si atitudinea, si dupa restul va veni de la sine.
In valiza mea imaginara inregistrez mai multe kilograme decat am luat cu mine la inceput, plina cu diferite experiente: momentele grele mi-au adus intotdeauna ceva cu care sa pot lucra si de asemenea am invatat cum sa ma bucur de cele bune. Iau cu mine cateva cunostinte si cativa prieteni din aceia pe care stii ca nu vei avea posibilitatea de ai vedea foarte des.
Sunt multi oameni care inca mai cred ca voluntariatul este o pierdere de timp… Ce e de spus? Am invatat sa respect opiniile cu care nu sunt de acord. Poate cand esti intrebat de experienta de munca din CV multa lume nu va valora o experienta ca asta, dar iesirea noastra din zona de confort ne ajuta nu numai in a face niste pasi ci a face salturi enorme.
