Diversitatea, un punct forte – Includerea minorităților și o reflecție asupra diversității care să-i implice chiar și pe cei mai mici copii

Scris de Aisha Scanferla, voluntara la Centrul Pinocchio, din Italia

 

Continentul european, precum și fiecare dintre statele sale membre, este o constelație de etnii, limbi și tradiții culturale care, de-a lungul istoriei, dar și în prezent, îl transformă într-un loc extrem de bogat și cu un potențial enorm. Din ce în ce mai mult, ne dăm seama că factorul diversității este un punct forte, un element care trebuie valorificat pentru consolidarea identității culturale, a deschiderii către ceilalți și, în consecință, a progresului.

Aceste aspecte capătă tot mai multă forță pe scena internațională atunci când vine vorba de reflecția asupra îmbunătățirii condițiilor sociale și a incluziunii minorităților adesea dezavantajate. Aceasta este o cale lentă, care necesită multă muncă de sensibilizare a actorilor sociali pentru a culege beneficiile.

În acest moment, se pune întrebarea cum poate fi diseminată și înrădăcinată o atitudine incluzivă care apreciază diversitatea ca fiind un beneficiu și nu ca un obstacol.

Ce membri ai societății ar trebui să fie vizați pentru a răspândi ideea de incluziune a diversității ca bună practică socială? Copiii, cei care, fără prejudecăți și preconcepții, folosesc această noțiune ca pe un filtru nou și interesant pentru a învăța despre realitatea din jurul lor. O formare care, pusă în practică de la o vârstă fragedă, ar putea duce la normalizarea acestei atitudini, la transformarea ei într-o parte constitutivă a valorilor unei persoane.

În cadrul proiectului „vulnerABILITĂȚI: de la provocări la oportunități”, finanțat prin programul „Active Citiziens Fund România”, de Islanda, Liechtenstein și Norvegia, început la 1 septembrie 2021 și care urmează să fie finalizat la 28 februarie 2023, Asociația Lumea lui Pinocchio din Panciu a promovat în școlile din oraș activitatea „Multe chipuri, o comunitate”.

Scopul inițiativei a fost acela de a implica cel mai tânăr segment al societății prin activități adaptate în mod corespunzător vârstei copiilor și desfășurate în timpul orelor de școală. Ciclul de ateliere, care i-a implicat mai întâi pe copiii mai mari și apoi pe cei mai mici, s-a axat pe un singur obiectiv: conștientizarea toleranței și empatiei, formarea capacității de a empatiza în situații în care starea de rău este palpabilă, constientizarea si reducerea riscului de discriminare si excluziune socială a minorităților. Dintre activitățile propuse, cea care a răsunat cel mai mult a fost „Fă un pas înainte”, în cadrul căreia copiii au avut ocazia să simuleze situații din viața reală și să realizeze cât de mare este distanța dintre cei care se bucură de resurse și cei care nu.

Pentru clasele mici, asociația s-a abordat tema diversității ca o oportunitate și un avantaj. Prin activități de reflecție asupra unor subiecte importante, cum ar fi aprecierea diversității, mândria față de caracteristicile care ne fac unici și consecințele emoționale ale marcării inegalităților, a fost posibil să îi conducem pe copii la discuții și schimburi bogate în conținut.

S-a încercat să se sublinieze faptul că fiecare dîn noi este diferit, dar în același timp inegalabilă, unică și extraordinară. Aceștia au început prin a analiza diversitatea în ceea ce privește aspectul fizic, înălțimea, mărimea sau aparatul dentar, iar apoi au trecut la reflecția asupra diversității culturale, religioase și lingvistice.

Fiecare dintre ei a povestit clasei de ce se simțea unic: unii datorită pasiunilor pe care le cultivau, alții pentru că se născuseră într-un alt loc, alții pentru că puteau vorbi o altă limbă și alții pentru că crescuseră în contact cu alte credințe religioase.

Aprecierea fiecărui participant a creat un climat de entuziasm general și de conștientizare a diversității ca fiind un privilegiu și un avantaj pentru clasă, un mic microcosmos care conține societatea de mâine.

„Proiectul este derulat de Asociația Lumea lui Pinocchio și beneficiază de o finanțare în valoare de 50.000 de euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org. Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.”

Facebook
Twitter
LinkedIn
Pinterest
Scroll to Top